...Multe scene mi se perindă şi acum prin fața ochilor, dar sunt neconturate, neclare, însă din această nebuloasă s-au desprins trei călăreți, ce galopau pe nişte cai de o frumusețe cum nu mai văzusem până atunci. Eu te țineam strâns la pieptul meu, încercând să te protejez de țărâna spulberată de un vânt năprasnic, specific zilelor toride de vară aici, la noi, în Lunca Dunării.

Ne aflam la o răscruce de drumuri şi nu mai stiam pe care drum să o apuc înapoi spre casă. Cei trei călăreți s-au apropiat într-o goană nebună spre noi. Ne-au înconjurat şi s-au rotit de câteva ori în jurul nostru, în timp ce praful spulberat mi-a tăiat vederea şi orientarea. Nu am avut timp să desluşesc ce se întâmplase, însă mi-am simțit inima înjungheată, în timp ce mâinile mele întinse te căutau în necunoscut. Abia când țărâna se mai aşezase, mi s-a luminat calea. Am străpuns orizontul cu răcnetul şi cu privirea neputincioasă. Dispăruseşi dincolo de orizont...

 

Ioana Heidel